Voltaj

Contact Voltaj

În februarie 1999, Voltaj a lansat primul maxi-single din istoria formației cu Călin Goia ca vocalist: „Asta-i viața”, urmat pe 12 iulie de lansarea albumului Risk Maxim 2.

A urmat numeroase concerte în țară, în săli și în aer liber, turnee pe litoral și festivaluri. În luna decembrie a aceluiași an, Voltaj a câștigat trofeul „Microfonul de Aur” pentru cel mai bun album rock.

Între timp, trupa a lansat albumul Bungee (2000) de pe care se remarcă hit-ul „Albinuța” și apoi 3D (2001), care a adus în atenția publicului piese precum „20 de ani” sau „3D”.

În anul 2002, are loc și ultima schimbare de componență în cadrul trupei: pentru că Pampon se pregătea să plece în străinătate, locul lui la tobe a fost luat de Oliver Sterian (fiul regretatului artist de muzică folk Valeriu Sterian), care a fost toboșar la trupa Bere Gratis.

În 2002 a fost lansat discul 424. Cifra reprezintă zilele trecute de la lansarea albumului 3D. Videoclipul single-ului „De mâine” reprezintă o alta reușită regizorială a lui Petre Năstase. Locația videoclipului este și ea specială – o imensă platformă petrolieră.

Pentru că munca la videoclip a însemnat un efort colectiv susținut, trupa Voltaj a dorit să împărtășească această experiență cu fanii și au inclus pe albumul 424 videoclipul și making of-ul acestuia.

A urmat single-ul „Noapte bună” în 2003. Tot în 2003, le apare și primul „Best of” în actuala componență, pentru ca anul urmator să apară Povestea oricui, reeditat în 2005 pe DVD.

Tot în 2005, a fost scos pe piață, Cartea Voltaj și Integrala Voltaj, un album cu cele mai bune piese din 1998 până în 2005.

Trupa a câștigat „Best Romanian Act” la MTV Europe Music Awards 2005.

Albumul Revelator a apărut pe piață în toamna anului 2006. Noutățile albumului constau într-un sound cu accente electro și o simbolistică puternică și atent definită în jurul căreia se regrupează toate elementele discului, începând de la titlu, mesaje și terminând cu grafica coperții.

Voltaj concertează pe 25 iunie la Sala Polivalentă din București în fața a 6.000 de fani. Evenimentul a marcat lansarea celui de-al optulea album din cariera Voltaj intitulat V8. Trupa avea să anunțe că acesta este ultimul album Voltaj, grupul alegând să lanseze exclusiv single-uri.

Pe 16 noiembrie 2010, trupa Voltaj a lansat împreună cu formatia Deepside Deejays un nou videoclip intitulat „I Wanna Be Free”.

Un an mai târziu, pe 8 decembrie 2011, trupa Voltaj revine cu un nou videoclip la piesa „Dă vina pe Voltaj”. Aceasta a fost urmată de alte melodii, cum ar fi „Ultima secundă” și „Lumea e a mea”.

Pe 30 mai 2012, Voltaj anunță lansarea celui de-al nouălea album din carieră, Dă vina pe Voltaj, care include și single-urile lansate din 2010 până la momentul apariției noului album: „Mi-e dor de…”; „I Wanna Be Free” (împreună cu Deepside Deejays).

Pe 8 iunie 2012, trupa Voltaj a câștigat premiul Romanian Music Awards 2012 pentru cea mai bună performanță live, la fel ca în anul 2011 la concursul Romanian Music Awards de la Brașov.

Gma Records - Toate drepturile rezervate